Diete

Publiciatate



Pantofii sport pot fi periculoși pentru articulații

Data adăugării: 2010-11-27 20:47:19
Adăugat de: Hristina
Autor: -

Pantofii sport pot crește tensiunea de la nivelul articulației genunchiului cu până la 38% față de cazul în care alergi desculț, este concluzia la care a ajuns un studiu efectuat recent.

O posibilă cauză este că pantofii sport moderni au talpa mai înaltă la călcâi, fapt ce tensionează în plus bolta piciorului.

Dr. Casey Kerrigan, autorul studiului, declară că acest rezultat nu încurajează sportivii să alerge desculți, ci poate reprezenta un motiv în plus pentru schimbarea designului pantofilor sport.

Echipa de cercetători de la Universitatea din Virginia a urmărit un grup de 68 de adulți cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, care alergau cel puțin 25 km pe săptămână. Participanții la studiu au alergat pe banda atât desculți cât și încălțați cu pantofi sport.

Testele efectuate asupra gleznei, genunchiului și soldului au arătat că, în cazul utilizării pantofilor sport, stresul de la nivelul articulațiilor este mai mare cu 54% față de cazul în care participanții la studiu erau desculți

Cauza probabilă o reprezenta designul acestui tip de încălțăminte, multe modele având talpă mai groasă spre călcâi, fapt ce tensionează suplimentar bolta piciorului. Potrivit dr. Kerrigan, efectul produs de pantofii sport este asemănător cu cel în cazul mersului pe tocuri. Specialiștii sunt îngrijorați că un nivel crescut de tensiune poate provoca osteoartrita la genunchi, deși studiul nu a indicat o legătură între pantofii sport și dezvoltarea artritei.

Există și studii care arată că alergătorii nu prezintă un risc crescut de a suferi de osteoartrită. Unul dintre acestea, efectuat de cercetătorii germani, a analizat starea de sănătate a 20 foști maratoniști profesioniști. Cercetătorii au descoperit că numărul cazurilor de artrită în rândul sportivilor este foarte mic. Rezultatele studiului au fost publicate in jurnalul "Orthopade".

Vizualizări: 2680

Comentarii:


Adăugaţi comentariu:

Introduceţi suma ciferelor