Mic-dejunul ideal: ouă și șunculiță!
Data adăugării: 2010-11-17 15:55:52
Adăugat de: Hristina
Autor: -
Ai citit bine! Specialiștii ne sfătuiesc să renunțăm la fixația pentru salată de la primele ore ale zilei și să mâncăm "serios". Șunculiță grasă și ouăle - ar putea constitui cel mai sănătos mod de a ne începe ziua!
"Mănâncă dimineața precum un rege, la prânz ca un prinț, iar seara ca un cerșetor", pare a fi cel mai bun sfat în ceea ce privește alimentația. O masă bogată în grăsimi, precum cele provenite din șunculiță sau ouă constituie cea mai bună alegere pentru micul dejun.
Asta pentru că ceea ce mâncăm imediat ce ne trezim dimineața, influențează mersul metabolismului pentru restul zilei, susțin cercetătorii britanici.
Studiul, publicat în International Journal of Obesity, demonstrează că aportul de grăsimi de la prima oră a dimineții poate preveni sindromul metabolic, caracterizat prin instalarea obezității, rezistența la insulină și alți factori cu potențial de risc pentru sănătatea inimii.
Oamenii de știință au derulat un experiment în laborator, hrănind un grup de șoareci cu alimente bogate în carbohidrați dimineața și cu alimente bogate în grăsimi seara.
După o perioadă au observat că șoarecii au luat în greutate, au prezentat intoleranță la glucoză și alte simptome ale sindromului metabolic.
Prin contrast, șoarecii hrăniți dimineața cu alimente bogate în grăsimi și-au păstrat greutatea în parametrii normali și nu au prezentat probleme metabolice.
Vizualizări: 2117